Cele două echipe divizionare care activează în comuna Dudeștii Noi au evoluții meritorii în această ediție de campionat în Seria I a Campionatului Județean „Promoție”. În timp ce AS Dudeștii Noi ocupă poziția secundă în ierarhie, AS Pindul Dudeștii Noi se clasează, după disputarea celei de-a XVIII-a etape, pe locul 6.

De la ultima apariție a ziarului nostru, AS Dudeștii Noi a evoluat acasă, cu AS Avântul Bobda, echipă clasată pe locul 5 și pe care fotbaliștii dudeșteni au învins-o cu scorul de 4-1. A urmat o nouă deplasare cu victorie la scor, de data aceasta la CS Triplex Beba Veche 2015, pe care AS Dudeștii Noi a învins-o cu scorul de 8-0. O altă victorie a fost înregistrată și în etapa următoare, pe teren propriu, în dauna celor de la AS Checeana, care au pierdut la Dudeștii Noi cu 3-0. Nici cei de la CS Banatul Teremia Mare nu au scăpat de „furia” fotbaliștilor din Dudeștii Noi și au înclinat „steagul” pe propriul teren, pierzând cu scorul de 1-6.

În etapa viitoare, AS Dudeștii Noi va juca din nou pe teren propriu, duminică, 28 mai, de la ora 11, în compania formației clasată pe locul 3, CS Șoimii Pesac.

În clasament, AS Dudeștii Noi a acumulat 40 de puncte, a marcat 64 de goluri și a primit doar 18, înregistrând 13 victorii, un rezultat de egalitate și trei înfrângeri.

Așa cum spuneam, Pindul Dudeștii Noi se află pe poziția a 6-a în ierarhia seriei, cu 24 de puncte acumulate ca urmare a celor opt victorii înregistrate până acum. De asemenea, și golaverajul echipei este favorabil, 45 de goluri marcate față de 35 primite.

Rezultatele înregistrate în retur: AS Pindul – AS FC Spartak Gottlob 2-1; AS Avântul Bobda – AS Pindul 2-1; AS Pindul – CS Triplex Beba Veche 2015 10-0; AS Checeana – AS Pindul 0-3; AS Pindul – CS Banatul Teremia Mare 5-2; CS Șoimii Pesac – AS Pindul 1-2; AS Pindul – AS Steaua Roșie Bulgăruș 5-2.

În etapa următoare, AS Pindul va juca la Becicherecu Mic, cu Fortuna.

În ultima etapă a sezonului, duminică 11 iunie, cu începere de la ora 18, pe arena din Dudeștii Noi, este programat derby-ul local dintre AS Dudeștii Noi și AS Pindul Dudeștii Noi.

A. BORBELY

Close Menu
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support

Instituții locale

Biblioteca comunală Dudeștii Noi

Calea Timișoarei, nr. 30

 

Biserica ortodoxă “Sfântul Dimitrie”

Calea Timișoarei, nr. 59

 

Casa de Cultură Dudeștii Noi

Calea Timișoarei, nr. 30

 

Școala Gimnazială

Calea Sânandreiului, nr. 5,

tel./fax 0256378011

 

Grădinița cu program prelungit

str. Poștei, nr. 9

tel./fax 0256378040

 

Grădinița cu program normal

str. Poștei, nr. 9

tel./fax 0256378040

 

Poliția

Calea Sânandreiului, nr. 22

tel./fax 0256378410

 

Pompieri

Calea Sânandreiului, nr. 22

tel. 0732790996 /0733660251

 

Poșta

str. Poștei, nr. 3

ADRESE OFICIALE

Cu ajutorul link-urilor de mai jos, puteți accesa site-urile următoarelor instituții publice:

  1. Consiliul Județean Timiș
  2. Regiunea Vest România
  3. ADR Vest
  4. Lista primăriilor din județul Timiș
  5. ATOP România
  6. Harta județului Timiș
  7. Centrul Regional și Transfrontalier de Prevenire și Intervenție în caz de Inundații

STRUCTURA CONSILIULUI COMUNEI ÎN MANDATUL 2012 – 2016

  1. Adrian-Leonida CAPSALI
  2. Gheorghe CHIRVASITU
  3. Rodica CONDEESCU
  4. Maria GAŞPAR
  5. Ion GOŞA
  6. Marius-Loredan IENCI
  7. Marcel-Lucian IENCI, înlocuit de Maria CÎRJĂ
  8. Petre NEGRICIOIU, înlocuit de Simona-Mihaela SLATINA
  9. Tamara-Rodica NIŢĂ
  10. Ecaterina RÎPĂ, înlocuită de Ion BELBA, înlocuit de Constantin PREȘEA
  11. Grigore-Bogdan RIŞCO

STRUCTURA CONSILIULUI COMUNEI ÎN MANDATUL 2008-2012

  1. Ion BELBA
  2. Gheorghe CHIRVASITU
  3. Elena FLOREA
  4. Ion GOȘA
  5. Marius-Loredan IENCI
  6. Marcel – Lucian IENCI
  7. Gheorghe NEBUNU
  8. Tamara-Rodica NIȚĂ
  9. Olimpia-Iuliana POROJAN
  10. Ecaterina RÎPĂ

STRUCTURA CONSILIULUI COMUNEI ÎN MANDATUL 2004 – 2008

  1. Hristu MITA
  2. Constantin JULA, înlocuit de Tamara-Rodica NIȚĂ
  3. Petre NEGRICIOIU
  4. Ion GOȘA
  5. Ion BELBA
  6. Petre ZEGHEANU, înlocuit de Gheorghe NEBUNU
  7. Constantin PENEA, înlocuit cu Dumitru Cuza
  8. Gheorghe CHIRVASITU
  9. Rodica CONDEESCU
  10. Elena FLOREA
  11. Marius-Loredan IENCI