Legume şi fructe bio, plante sănătoase, gazon de cea mai bună calitate şi un mediu mai puţin poluat. Nimic mai simplu de obţinut, începând cu următoarele culturi. Poţi deveni, aşadar, proprietarul unei grădini eco prin faptul că, din această primăvară, îţi poţi produce îngrăşământul acasă. Primăria, printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş, pune la dispoziţia proprietarilor de gospodării din Dudeştii Noi eco-compostoare, cu ajutorul cărora toate deşeurile menajere şi de origine vegetală se vor transforma într-un agent de afânare ecologic. Calitatea solului şi, implicit, a plantelor va creşte considerabil. În acelaşi timp, cantitatea de deşeuri care va ajunge la operatorul de salubrizare va scădea considerabil, încurajându-se, totodată, colectarea selectivă.

Unităţile de compostare individuală se vor distribui fără costuri tuturor celor care au deja încheiat un contract de salubritate, în baza unei cereri care se va depune la secretariatul instituţiei şi care va fi însoţită de o copie a cărţii de identitate. Tototdată, solicitantul NU trebuie să figureze în evidențele fiscale ale primăriei cu datorii pentru anii trecuți, după cum spun reprezentanții instituției.

Fiecare beneficiar va primi şi un manual de utilizare şi instrucţiuni. În cazul distrugerii, acesta va plăti contravaloarea compostorului (84,07 lei).

Daniela PETRUŢ