CETĂȚENI DE ONOARE

Chiquita-Ruth-Martha MISCHKE

Chiquita-Ruth-Martha MISCHKE, cetățean de onoare al comunei Dudeștii Noi, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Dudeștii Noi, nr. 35/29.11.2004.

Începuturile funcționării primăriei comunei Dudeștii Noi i se datorează în mare măsură doamnei Chiquita-Ruth-Martha MISCHKE prin donația de mobilier și alte obiecte de strictă necesitate.

Doamna Chiquita-Ruth-Martha MISCHKE este cetăţean de onoare al comunei Dudeştii Noi din anul 2004. Acest lucru se datorează activităţilor de binefacere pe care le-a întreprins din momentul sosirii în localitatea Dudeştii Noi, respectiv anul 1999. Atunci a inaugurat Casa „Izvorul Vieţii”, lăcaş care a devenit „ACASĂ” pentru câţiva copii cu dizabilităţi, iar doamna Chiquita – MAMA pe care aceşti copii o aşteptau de mult timp, iar astăzi se mândreşte cu tot ce a realizat aici.

După ani buni de locuit în ţara de origine, Germania, după anii ’90 a ales să se stabilească în România. Aici a trecut prin multe încercări, mai ales că ajunsese să dea piept cu o altă cultură, altă mentalitate şi alte legi. Nu ştia ce o aşteaptă,mai ales că nu cunoştea mai nimic despre ţara noastră. În tot acest timp a avut aproape profesionişti, oameni cu suflet, care i-au făcut şederea mai uşoară. De asemenea, cariera medicală impresionantă pe care a avut-o în spate i-a dat putere să-şi continue misiunea.

În anul 2014, cu ocazia împlinirii a opt decenii de viaţă, în semn de recunoştinţă, edilul-şef al comunei, Alin-Adrian NICA şi preotul paroh, Floria GAŞPAR i-au oferit doamnei Chiquita câteva daruri simbolice, respectiv o plachetă de mulţumire şi o icoană.