Finalul sezonului în Seria I a Campionatului Județean „Promoție” – Liga a VI-a – a adus, la Dudeștii Noi, derby-ul dintre cele două formații care activează în acest eșalon: AS (care a fost considerată gazdă) a înfruntat Pindul.
Jocul a fost o adevărată sărbătoare pentru dudeșteni, care s-au bucurat pentru performanța obținută de AS – locul secund în serie, la patru puncte în spatele vecinilor de la Fortuna Becicherecu Mic, echipă care și-a asigurat locul în ediția viitoare a Campionatului Județean. Și AS Dudeștii Noi a promovat în Campionatul Județean, fiind echipa de pe locul II cu cele mai multe puncte acumulate în cele trei serii de „Promoție”, două de campionat municipal Timișoara și două de campionat municipal Lugoj. Pentru statistică, să consemnăm faptul că AS s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Pindul, motiv suficient pentru a se deschide șampaniile. La ultimul joc a fost prezent și primarul Alin-Adrian Nica, care s-a bucurat alături de jucători, antrenori și staff pentru această performanță. AS Dudeștii Noi a încheiat sezonul cu 49 de puncte acumulate ca urmare a celor 16 victorii și a unui rezultat de egalitate. AS are cea mai bună apărare a seriei: doar 18 goluri primite.
La capătul acestui sezon, Pindul Dudeștii Noi s-a clasat pe poziția a șaptea. (A.B.)