Înainte de Ziua Etniei Aromâne (23 Mai), machedonii din Dudeştii Noi şi din judeţ au avut parte de evenimente deosebite: o masă rotundă cu tema „Latinitate şi romanitate în Balcani în contextul Europei unite”, expoziţii de carte şi obiecte tradiţionale, o serată „Dante Alighieri” împreună cu consulul Italiei la Timişoara, Dott. Niccolo Maso, o lansare de carte, Dinu Barbu „Călătorie prin Țara Românilor ”, sărbătorirea Zilei Latinităţii la Dudeştii Noi, Timişoara şi Lugoj, emisiuni omagiale la Radio Timişoara.

Spectacolul „Erotopoetica” ar fi putut să fie la Dudeştii Noi. A fost la Timişoara pentru că, având experienţe anterioare cu spectacole gratuite, cu o mobilizare a machedonilor de toată jena, s-a hotărât ca, în viitor, pentru machedoni să se aducă spectacole doar după ce vor fi achiziţionate, contra cost, cel puţin 50 de bilete.

Peste 100 de spectatori au luat parte la ineditul spectacol marca Toma Enache.

Cu versuri de la Eminescu, până la Baudelaire şi cu muzică de la Maria Tănase până la Edith Piaf, cei doi artişti, împreună cu o muză extrem de talentată, actriţa Oana Dragnea, au reuşit să ridice în picioare întreg publicul.

Spectacolul a început cu un moment muzical, susţinut de Jezebel, acompaniată la pian şi fierăstrău.

Din distributie au făcut parte Jezebel (Izabela Barbu, solist vocal), Toma Enache (actor), Lucian Maxim (percuţie), Alexandru Burca (pian) şi Oana Dragnea (muza). Spectacolul a fost regizat de Toma Enache, care a interpretat într-un mod original poeziile clasice ale unora dintre cei mai importanţi poeţi, români sau străini, începând cu M. Eminescu, L. Blaga, M.R. Paraschivescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu până la Ch. Baudelaire.

Atmosfera boemă, melancolică a fost susţinută de Jezebel, care a interpretat melodii renumite din repertoriul naţional şi internaţional („Zaraza”, „Aseară ţi-am luat basma”, „Historia de un amor”, „Bésame mucho”, „Paloma negra”), acompaniată de Alexandru Burca şi Lucian Maxim.

Show-ul a fost presărat cu momente teatrale susţinute de Toma Enache şi Oana Dragnea, momente poetice care au ţinut publicul cu sufletul la gură, toate împletite cu muzică de calitate.

Cei doi artişti s-au bucurat enorm că publicul a reacţionat cu aplauze şi a înţeles mesajul transmis prin poezie, imagine şi muzică. „Ne-am simţit aşa cum a fost şi publicul, extraordinar, aşa ne-am simţit şi noi. Când simţi că ceea ce vrei să transmiţi şi ceea ce ţi-ai propus să transmiţi, ajunge la public, nu poţi decât să fii încântat. Ce este important, e publicul, care simte şi reacţionează. Sperăm să revenim”, a spus Toma Enache.

De asemenea, şi Jezebel ne-a declarat faptul că a fost încântată să revină pe scenă alături de timişoreni şi dudeşteni: „Emoţie şi bucurie, a fost o onoare şi o plăcere să fim alături de voi în această seară. Sperăm că va reverbera în sufletele voastre această seară”.

Cei doi artişti au încântat publicul timp de mai bine de o oră, timp în care spectatorii au fost numai ochi şi urechi.

Finalul a fost fulminant, Jezebel dăruind machedonilor din sală un bis incendiar cu cântece în aromână.

Victor ENACHE