Primăria și Consiliul Local ale comunei Dudeștii Noi organizează în data de 25 noiembrie 2018 cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs „Rapsodiile neamului”, dedicat corurilor și formațiilor corale. Spectacolul, care va marca și Centenarul Marii Uniri, va avea loc pe scena Casei de Cultură Dudeștii Noi, începând cu ora 16. Motto-ul ediției din acest an este „Prin unire se realizează fapte mari!”.
În concurs vor participa: Corul „Grănicerii Văii Bistrei” – Voislova, Corul „Învierea” – Foeni, Corul „Floris” – Jimbolia, Corul Bisericii Ortodoxe din comuna Comloșu Mare, Corul mixt al Centrului Cultural Deta, Corala „Giroceana” – Giroc, Corul mixt al Asociației pentru Artă și Cultură „Vichentie Bocăluț” – Torac, Serbia, Grupul vocal-folcloric al Centrului de Cultură și Artă Timișoara, Corul Parohiei Ortodoxe Carani, Ansamblul etno-folcloric „Cojușneanca” – Republica Moldova.
Spectacolul de gală va fi susținut de Corala bărbătească „Epifania” din Timișoara și Corul Casei de Cultură din Dudeștii Noi.
Intrarea la eveniment este liberă!