S-a născut în orașul Brad, județul Hunedoara. A copilărit și a crescut acolo. A urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad. În anul 1981 a venit la facultate în Timișoara, absolvind în anul 1987. A urmat toate etapele de pregătire profesională. A făcut trei ani de rezidențiat (stagiatură, cum se numea atunci) în județul Constanța.

După Revoluție a revenit la Brad, unde locuiau părinții. Timp de șapte ani a fost medic de familie, după care a promovat examenul de intrare în specialitate. Aceasta este cea de reabilitare medicală (în decursul timpului și-a schimbat denumirile, inițial a fost fizioterapie și balneologie, apoi recuperare medicală, fizioterapie, balneologie, dar denumirea internațională este cea de reabilitare medicală).

A absolvit și examenul de medic specialist, apoi, după cinci ani, examenul de medic primar, între timp făcând și doctoratul, pe care l-a absolvit în anul 2008.

Trei ani a fost cadru didactic colaborator la Universitatea de Vest din Timișoara, la compartimentul de kinetoterapie în cadrul Facultății de educație fizică și sport, fiind lector pe probleme de recuperare neurologică. A renunțat la activitatea didactică și a trecut la activitatea clinică.

A lucrat (între anii 2000-2009) ca medic coordonator al stațiunii Băile Călacea. Este recăsătorit, din anul 2012, are o fetiță în vârstă de 5 ani și s-a stabilit în Dudeștii Noi în același an.

Și-a amenajat parterul locuinței sub forma unui minicentru de recuperare, cu sală de tratamente, cabinet de consultație, sală de kinetoterapie.

La Dudeștii Noi își desfășoară acti­vi­tatea de aproximativ trei ani.

Specia­li­tatea sa se adresează recuperării în multe afecțiuni, în principal cele de natură reumatologică: reumatisme cronice, reumatisme degenerative. De asemenea, face recupe­rare post-traumatică, recuperare după accidente, după intervenții ortopedice, recuperare după afecțiuni neurologice. Sala de kinetoterapie îl ajută să lucreze cu pacienții paralizați, care în primele luni de după accident au nevoie de recuperare.

La alegerile locale din anul 2016, a fost ales consilier local din partea Partidului Național Liberal.

– De un an sunteți consilier local în comuna Dudeștii Noi. Cum v-au primit oamenii de aici?

– Oamenii m-au primit foarte bine. Din punct de vedere politic, până acum nu am fost membru al niciunui partid. Ca și convingere, întotdeauna am fost de dreapta. Venind și stabilindu-mă în Dudeștii Noi, am dorit să mă implic. Am găsit o conjunctură favorabilă și cunoscându-i pe cei de aici, pe domnii primar și viceprimar, m-am înscris în partid. De doi ani sunt membru al organizației PNL Dudeștii Noi. Am intrat în echipa primarului și mă implic în viața politică, pentru că vreau ca lucrurile să meargă bine.

– Ce atribuții aveți în cadrul Consiliului Local Dudeștii Noi?

– Sunt președinte al Comisiei de educație, cultură, sport, religie. Totodată, sunt președintele recent înființatului Club Sportiv Dudeștii Noi, membru al mai multor comisii, al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale și al comisiei de evaluare a proiectelor.

– Ce v-ați propus, în calitate de consilier, pentru anul acesta?

– Sunt focalizat pe un proiect care țin neapărat să se materializeze anul acesta. Este vorba despre extinderea și reabilitarea termică a corpului de clădire al școlii mici. Elevii din ciclul primar au, în continuare, toaletele în curte. Este o problemă care trebuie, obligatoriu, rezolvată până în toamnă-iarnă. Nu mi se pare normal ca elevii mici să meargă la toaletă prin frig. Corpul de clădire urmează să fie anvelopat, iar acoperișul – schimbat, pentru ca problemele din punct de vedere termic și igienic să fie rezolvate.

În ceea ce privește cultura, în cadrul Consiliului Local sprijin agenda culturală propusă și toate activitățile culturale.

Suntem deficitari cu publicitatea acestor evenimente și cu aducerea la cunoștința oamenilor nu numai a evenimentelor culturale, ci de orice fel. Nu avem locuri de afișaj. Există doar un singur panou, la Primărie, dar insuficient. De exemplu, acum, în epoca Internetului, sunt oameni mai în vârstă care nu folosesc computerul. În plus, ca să te informezi de pe Internet trebuie să știi ce să cauți. A fost o inițiativă a mea, dar mai așteptăm să vedem cum se derulează execuția bugetară, de a amplasa niște panouri de afișaj publicitare în câteva puncte cheie. Pentru că, de exemplu, la Casa de Cultură nu există un panou de afișaj. Multă lume trece pe acolo și s-ar putea informa. Mai sunt și cartierele noi, unde lumea merge la lucru și vine acasă. Este amenajat un teren de joacă la intrarea în Solaris II și unde s-ar putea amplasa un panou de afișaj, accesibil pentru cei din zonă. Un alt panou ar putea fi amplasat în zona școlii. Mai văd tot felul de anunțuri lipite pe geam și detest acest lucru, mai ales pe la instituțiile publice, la școală. Așadar, ideea mea este să amplasăm astfel de panouri în fața școlii, a Casei de Cultură, în satul nou, în zonele noi, în total cam patru-cinci.

Se poartă discuții privind construirea unor stații de autobuz. Aceste stații, care vor trebui să aibă un design modern, ar putea fi foarte bine să aibă spațiu pentru afișarea diverselor informări. Mai ales că noi nu avem în momentul de față amenajate refugii pentru călători.

– Să vorbim puțin și despre celelalte componente ale activității comisiei pe care o prezidați. În ce stadiu vă aflați în discuțiile cu Episcopia Romano-Catolică pentru preluarea casei parohiale a Bisericii „Sfântul Vendelin”?

– Încă sunt discuții. Proiectul prevede preluarea sau darea în administrare către Primărie. Proiectul de reabilitare a Bisericii și a zonei din jurul ei, inclusiv a casei parohiale, e abia la început, dar este unul ambițios și presupune o investiție substanțială. Încă nu sunt foarte implicat în acest sens, pentru că acum este faza documentelor.

Un alt proiect în care sunt implicat – sunt și în comisia de evaluare a ofertelor pentru execuția acestuia – este cel privind construirea unei clădiri noi pentru grădiniță. Proiectul este câștigat, în sensul că s-a găsit finanțare, s-a depus oferta de lucrare pe SEAP și urmează, după încheierea licitației, ca această comisie din care fac și eu parte ca reprezentant al Consiliului Local să analizeze ofertele de execuție, după care se poate trece efectiv la demararea lucrărilor.

În ceea ce privește latura sportivă, au început deja demersurile pentru amenajarea, la terenul de fotbal, a unei gradene pentru spectatori. Avem consultări permanente cu reprezentanții Asociației Sportive, cum este organizată echipa de fotbal, pentru amenajarea terenului și construirea tribunei. Sunt implicat și în urmărirea derulării construcției sălii de sport din perimetrul terenului de fotbal. Fundația este deja turnată și a început să se construiască parterul.

În cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale am pus în vedere realizarea cel puțin a unui proiect de promovare a sportului între elevi. Adică, Consiliul Local și Primăria Dudeștii Noi au în derulare, fiind aprobate și pentru anul 2017, două tipuri de proiecte, Pro Cultura și Pro Educația, prin intermediul cărora persoanele fizice sau cadrele didactice pot accesa fonduri realizând proiecte pe cele două direcții. Prin programul Pro Educația, profesorii, având formulare pe care trebuie să le completeze, pot realiza proiecte, pot obține niște bani fără contribuție personală. S-au alocat și se alocă bani pentru astfel de proiecte. Anul trecut au fost mai multe proiecte, inclusiv excursii tematice, dar nu a existat nici un proiect pe partea de sport. Eu le-am propus și le-am dat și o sugestie: să amenajeze în incinta școlii, în curte, două mese de tenis, pentru ca elevii să practice în pauze acest sport. Un alt proiect poate fi amplasarea unui coș de baschet. Există mingi, există de toate, dar nu au spațiu amenajat. Până iarna trecută sala de sport era nefuncțională, pentru că nu mergea căldura. Problema aceasta s-a rezolvat, iar sala de sport poate fi folosită. Mai există și curtea școlii, dar și noua sală polivalentă, când va fi gata, va putea fi folosită pentru desfășurarea unor ore de educație fizică și sport. Eu voi promova și voi insista ca elevii să se ducă cel puțin o dată pe săptămână să practice un sport de echipă atunci când sala nouă va fi gata. Primăria, domnul primar în special, are în vedere achiziționarea unui microbuz, astfel că deplasarea de la școală până la sala de sport să fie asigurată. Este absurd să pretinzi ca toate orele de sport să se țină la sala nouă, dar o clasă, o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, poate face acest lucru. Este important ca, după ce elevii se inițiază în practicarea unui sport de echipă, să facă în condiții reale un sport de echipă. Se poate juca volei, handbal, baschet. După ce vor deprinde cunoștințele de bază, pot merge să aplice ce au învățat în condiții reale de teren și de dotări.

Eu țin foarte mult la mișcare și ca elevii să facă sport și mișcare.

– Probabil că și natura meseriei dumneavoastră v-a dat această înclinație…

– Posibil, dar să știți că foarte mulți tineri prezintă probleme de coloană vertebrală, modificări patologice tip scolioză, cifoscolioză, poziții vicioase. Statul prea mult la birou, la computer dăunează. Le lipsesc mișcarea și exercițiul fizic și trebuie să luăm măsuri în această privință.

– Aminteați de Clubul Sportiv Dudeștii Noi. Sub ce formă se va derula activitatea acestuia?

– O asociație sportivă presupune un sport, în cazul Dudeștilor Noi, fotbalul. Primăria nu poate să fie partener decât într-o asociație. O altă asociație sportivă în Dudeștii Noi, pe altă ramură sportivă, nu poate exista, ceea ce este un impediment. În această situație, soluția a fost aceea a înființării, și Consiliul Local și-a dat avizul, Clubului Sportiv Dudeștii Noi. Clubul are formă juridică, președinte, vicepreședinte, contabil, secretar, tot ce presupune funcționarea sa, și poate să cuprindă oricâte discipline sportive. Actuala asociație sportivă va fi preluată de către Clubul Sportiv Comunal Dudeștii Noi. Amintind de alte sporturi, aici a existat o adevărată tradiție în handbal. Ne gândim, astfel, la secții de handbal, de șah (unde avem deja, la nivelul comunei, șahiști cu rezultate excelente), baschet. Având această structură și formă juridică de club sportiv, Consiliul Local poate să aloce sume pentru susținerea unor sporturi. Clubul de Șah, de exemplu, primește fonduri și, așa cum aminteam, sunt și rezultate. Nu știu dacă sumele le acoperă toate nevoile, dar sunt susținuți financiar. Pe lângă fotbal, trebuie să dezvoltăm și alte sporturi care pot oferi satisfacție, cum sunt baschetul, handbalul, voleiul, rugby-ul…

– Ce proiecte aveți pentru perioada următoare?

– Vă spun care sunt planurile mele pentru viitorul mai îndepărtat. Eu am deschis prima sală de squash din Timișoara. Am avut un SRL cu acest domeniu de activitate. Squash-ul este un sport extraordinar, un fel de tenis de cameră. Este cel mai solicitant sport, dezvoltă toate grupele musculare. Pentru sport și pentru cei care vor să facă activitate intensă, este nemaipomenit.

Speranța mea este ca în viitor să facem și aici o sală sau două de squash.

Sunt avute în vedere și amenajarea de terenuri de tenis, tot în zona terenului de fotbal, unde putem realiza un adevărat complex sportiv.

A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ