Devenite tradiționale, Serile de colinde care vestesc Nașterea Pruncului Iisus Hristos aduc, de fiecare dată, spiritul Crăciunului mai aproape de sufletele locuitorilor din comuna Dudeştii Noi. În luna decembrie, timp de o săptămână, pe scena amenajată în fața Bisericii Romano-Catolice “Sfântul Vendelin”, în fiecare seară au urcat formații muzicale și coruri care au intonat colinde strămoșești. Cele mai multe reprezentaţii au fost susţinute de grupuri vocale locale, printre care se numără Corul Casei de Cultură Dudeștii Noi, Corul Bisericii Penticostale Dudeștii Noi, Ansamblul „Dudeșteana”, Corul Bisericii Baptiste Dudeștii Noi, Corul Bisericii Adventiste Dudeștii Noi și „Junii jocului”. Totodată, începând de la prima ediţie, din anul 2014, ne-au fost alături şi membrii fanfarei Timişoara Big Band. Acţiunea culturală a fost apreciată în comunitate, dovadă fiind publicul numeros care, în ciuda vremii geroase, a luat parte la fiecare reprezentaţie.
VEČERI KOLEDANJA
Postale su tradicionalne večeri u kojima se pevaju tradicionalne Božićne pesme koje nagoveštavaju Rođenje Deteta Isusa Hrista. Ove večeri svakog puta donose duh Božićnih praznika bliže dušama stanovnika opštine Dudeştii Noi. Nedelju dana tokom meseca decembra na sceni uređenoj ispred Katoličke crkve “Sveti Vendelin”, učestvuju muzički ansambli i horovi koji izvode koleda iz starina. Najviše izvođenja bilo je održano od strane lokalnih vokalnih grupa kao što su: Hor Doma kulture Dudeștii Noi /Dudešti noj/, Hor Pentikostalne crkve Dudeștii Noi, Ansambl „Dudešteana”, Hor Baptističke crkve Dudeștii Noi, Hor Adventističke crkve Dudeștii Noi i ansambl „Junii jocului”. Istovremeno, počevši od prvog održanog događaja 2014. godine, uz nas su članovi fanfare iz Temišvara Big Band. Ova kulturna akcija je veoma cenjena u zajednici, dokaz za to je učešće broje publike na svim izvođenjima, uprkos ledenom vremenu.