Promite constructorul

Una dintre lucrările edilitare importante care se derulează în acest moment în comuna Dudeștii Noi este cea de acoperire a terenului de handbal, acolo unde urmează să se desfășoare nu doar Ruga satului, ci și alte evenimente.

„Lucrările la terenul de handbal sunt destul de avansate, ne spune primarul Alin Nica. Constructorul mi-a transmis că vrea să finalizeze lucrarea până la sfârșitul lunii iulie și să facă predarea acesteia în luna august, cu mult timp, așadar, înainte de Ruga de Sfântul Dumitru.

Însă, după predarea lucrării, va trebui să obținem o serie de avize, pentru a putea desfășura acolo evenimente cu public numeros. Aceste avize trebuie să le obținem, în special, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Iar obținerea acestora ar urma să dureze o perioadă.

Nu pot spune, momentan, dacă Ruga din acest an se va desfășura pe terenul de handbal. Trebuie să văd totul finalizat în acea zonă, pentru că începe și cealaltă investiție, de lângă terenul de handbal, la clădirea administrativă. Aceasta înseamnă că va fi, în zonă, un pic de deranj, noi sperăm cât mai puțin. Oricum, anul acesta Ruga se va desfășura, să spun așa, într-un regim de semi-avarie, fiind șantier acolo. Revenind la terenul de handbal, acesta va avea o suprafață sintetică, în locul celei actuale. La Rugă, pentru a nu strica suprafața, vom pune plăci de OSB-uri deasupra terenului. Vom folosi acest spațiu în viitor nu numai pentru Rugă, care este un eveniment anual, ci și pentru evenimente sportive”. (A.B.)